
Marko Pavlovici
Curiozitatea m-a făcut mereu să caut locurile în care se întâmplă lucrurile cu adevărat. În jurnalism am găsit ocazia să pun întrebări și să înțeleg mecanismele din spatele subiectelor care îi privesc pe oameni. Domeniul sănătății l-am descoperit întâmplător, dar a devenit în timp una dintre principalele mele preocupări. Este un sistem complex, în care uneori mă simt ca un pacient care încearcă să înțeleagă un diagnostic complicat. Tocmai de aceea, prin materialele mele încerc să explic cât mai clar ce nu se vede dincolo de ușile spitalelor, cu bune și cu rele, într-un domeniu care, mai devreme sau mai târziu, ajunge să ne privească pe toți.
