Antena Meniu Search
x

Articol susținut de Medlife După cinci zile de la operație, sănătos și "gata de treabă". Povestea unui pacient care a învins cancerul renal cu ajutorul chirurgiei robotice și al medicilor buni

De cinci zile a avut nevoie I.T. ca să revină la o viață normală, să fie „gata de treabă“, după ce a fost operat de cancer renal. Asta pentru că, după îndelungi căutări, a găsit la MedLife medicul empatic, care i-a inspirat încredere și care i-a îndepărtat tumoarea, salvându-i rinichiul afectat, printr-o intervenție chirurgicală robotică: dr. Cristian Iatagan, medic primar urolog, la MedLife Medical Park, în București.

de Redactia Observator

la 22.03.2024, 12:54

După cinci zile de la operație, sănătos și „gata de treabă“. Povestea unui pacient care a învins cancerul renal cu ajutorul chirurgiei robotice și a medicilor buni

Cancerul renal nu dă simptome decât în stadii avansate. Totuși, partea bună este că, dacă ești preocupat de propria sănătate și-ți faci investigațiile periodice, cum este o banală ecografie abdominală, șansele de a depista la timp cancerul la rinichi sunt mult mai mari și astfel acesta poate fi tratat și chiar vindecat.

I.T., un bărbat în vârstă de 70 de ani, economist, în prezent pensionar, nu avea niciun simptom care să-l pună pe gânduri. Totuși, fiind conștiincios cu analizele regulate, a descoperit în urma unei ecografii că ceva nu era în regulă cu unul dintre rinichii lui: prezenta o formațiune tumorală. Pentru confirmare, lui I.T. i s-a recomandat și efectuarea unei tomografii computerizate (CT). Diagnosticul pozitiv de carcinom cu celule clare (tumoră Grawitz) a făcut ca următorii pași să se desfășoare într-un ritm alert.

De la „rămâneți cu un rinichi“ la „vindecat, cu ambii rinichi funcționali“

Bărbatul a început rapid căutările unui medic bun care să identifice soluția optimă pentru problema sa. Chiar dacă după diagnostic simțea că timpul se comprimă, era hotărât să nu se oprească din căutări. Își dorea să găsească un medic care să-i demonstreze, în primul rând, empatie și să-i inspire încredere.

Pe acelaşi subiect

„Unii au zis că taie tot. Alții, pe bucăți, dar tot taie. Nu m-au convins deloc să mă dau pe mâna lor. Plus că parcă le lipsea empatia. Unii au fost foarte tranșanți și fără perdea. Îmi spuneau: «rămâneți cu un rinichi»“, povestește pacientul.

Al cincilea medic consultat a fost cu noroc pentru I.T.: nu doar că operația propusă de el îi oferea un potențial crescut de vindecare, dar, în plus, îi putea salva și rinichiul afectat. În plus, fiind vorba despre o intervenție robotică, existau și alte beneficii, cum ar fi inciziile de mici dimensiuni și riscul chirurgical redus.

„Printr-un noroc și după ce am făcut cercetări pe internet, am ajuns la domnul doctor Iatagan (n.r. – dr. Cristian Iatagan, medic primar urologie, cu supraspecializare în chirurgie robotică, în cadrul MedLife Medical Park, din București.). M-a convins să mă dau pe mâna dânsului. Mi-a inspirat încredere, empatie, mi-a dat o garanție. Ne-a povestit de-a fir a păr ce va face, cum va decurge operația, ce va face robotul da Vinci. Ne-a arătat și pe CT unde va interveni, așa că m-a convins că am ajuns unde trebuie. Am plecat din cabinet de parcă eram vindecat înainte de procedură“, își amintește I.T.

Cel mai frecvent tip de cancer renal este depistat, de regulă, întâmplător

Cancerul de rinichi nu este o boală oncologică cu prevalență foarte crescută. În 2020, s-a aflat pe locul 11 în topul cancerelor care au înregistrat cele mai multe cazuri noi în România (2.750, comparativ cu 12.122 – numărul de cazuri raportate de cancer pulmonar), potrivit Globocan 2020.

Chiar dacă nu este foarte frecvent în populația generală, riscul de cancer renal crește odată cu înaintarea în vârstă, cu precădere la bărbați. Nu dă simptome decât în faze avansate și, de regulă, este depistat întâmplător, la o ecografie abdominală de rutină.

„De regulă, tumorile renale sunt descoperite imagistic în stadii localizate, incipiente – respectiv vindecabile –, înainte ca pacienții să prezinte simptome“, explică Dr. Cristian Iatagan.

Există mai multe tipuri de cancer renal:

  • Carcinom cu celule renale – reprezintă 85% din totalul cancerelor de rinichi. Afectează, de regulă, un singur rinichi, dar există și cazuri în care se poate dezvolta în ambii rinichi. Cel mai frecvent tip de carcinom cu celule renale este carcinomul cu celule clare, cu care a fost diagnosticat și pacientul I.T.;

  • cancerul cu celule tranziționale – 6%-7% din totalul cancerelor de rinichi. Poate apărea și în uretere sau în vezica urinară;

  • sarcomul renal – este forma cea mai rară de cancer renal la adulți, reprezentând 1% din totalul cancerelor de rinichi. Dacă nu este tratat la timp, sarcomul renal se poate răspândi la organele și oasele din apropiere;

  • tumora Wilms – este cel mai frecvent tip de cancer renal la copii (5% din totalul cancerelor de rinichi).

Atunci când apar, manifestările cancerului renal pot fi:

  • sânge în urină (modificarea culorii urinei – este mai închisă sau chiar de culoare brun-roșcată);

  • durere persistentă în lombe - partea de jos a spatelui - sau în lateral, chiar sub coaste;

  • palparea unei mase abdominale („umflarea“ abdomenului în lateral) sau prezența unui nodul – aceste simptome sunt însă rar întâlnite, deoarece tumorile renale maligne sunt adesea prea mici pentru a putea fi palpate sau vizibile.

„Tratamentul chirurgical este singurul care poate oferi vindecarea de cancer renal“

Indiferent câți medici ar fi consultat I.T., soluția era aceeași: intervenția chirurgicală. Ceea ce a fost diferit în discuțiile cu ei au fost metodele de abordare a tumorii și șansele de a păstra rinichiul afectat.

„Soluția terapeutică este tratamentul chirurgical, singurul care poate oferi vindecarea de această boală. Cancerele renale nu sunt, în general, radio- sau chimiosensibile. Îndepărtarea rinichiului tumoral (nefrectomia totală) este recomandată atunci când nu există posibilitatea efectuării unei nefrectomii parțiale – adică rezecția doar a tumorii și a părții de rinichi afectată, cu prezervarea părții de rinichi sănătos. Poate fi vorba de o tumoră voluminoasă, descoperită tardiv sau de o poziție defavorabilă a acesteia. Sunt foarte importante expertiza echipei chirurgicale și accesul la tehnologia modernă“, precizează dr. Cristian Iatagan.

Pacientul I.T. a fost operat de dr. Iatagan cu ajutorul robotului Da Vinci Xi, ceea ce a făcut posibile îndepărtarea cu precizie a tumorii și păstrarea țesutului renal sănătos, astfel încât pacientul să rămână cu ambii rinichi funcționali. De asemenea, intervenția robotică a adus și alte beneficii pentru pacient, respectiv un risc operator scăzut, datorită preciziei instrumentelor robotice, un risc redus de infecții și sângerare, datorită inciziilor de mici dimensiuni și, în cele din urmă, o recuperare foarte rapidă post-operator.

După cinci zile de la operație, sănătos și „gata de treabă“

Avantajele chirurgiei robotice și firea sportivă a lui I.T. au făcut ca pacientul să se recupereze foarte repede după operație. „În cinci zile eram gata de treabă. Totul a fost perfect. Mi s-a spus că puteau fi și dureri sau stări mai nedorite, dar nu am avut parte de așa ceva“, menționează I.T.

Recuperarea după intervenția chirurgicală cu ajutorul robotului este foarte rapidă în orice caz, confirmă medicul chirurg: „Pacientul se mobilizează (se dă jos din pat) și își reia alimentația din seara intervenției sau în prima zi postoperator. Externarea se face după două-trei zile. Pacientul I.T. a avut o evoluție simplă, fără complicații, cu mobilizare precoce și externare rapidă. Examenul histopatologic postoperator a confirmat excizia în totalitate a tumoriiexaminările postoperatorii au demonstrat funcționalitatea rinichiului prezervat. Pacientul are același regim de viață ca înainte de intervenție“.

„Un mare merit din evoluția foarte bună îi aparține pacientului“

Legătura creată între medic și pacient contribuie semnificativ la succesul tratamentului, sunt de părere ambele părți.

„Domnul doctor a fost mereu alături de mine, așa că acum sunt foarte bine. Am toată recunoștința pentru domnul doctor Iatagan. Este un om deosebit, care se remarcă printre alți medici. Eu cred că ar trebui să existe empatie din partea medicului, pentru pacient. Că doar nu mă duc de plăcere la el. De-asta am apreciat dialogul cu domnul doctor Iatagan. Am apreciat empatia dumnealui și calmul cu care mi-a explicat, pe înțelesul meu, ce se va întâmpla și ce va fi. E un alt fel de om. De așa ceva am avea nevoie. L-aș recomanda oricui are nevoie de dânsul“, spune I.T.

De partea cealaltă, dr. Cristian Iatagan consideră că „pacientul a devenit cel mai important sprijin și ajutor pentru mine și pentru echipa mea, din momentul în care i s-au explicat situația și soluția optimă pentru aceasta. Un mare merit din evoluția foarte bună îi aparține“.

În România, MedLife este operatorul medical cu cea mai mare expertiză în domeniul roboticii medicale, cu 3 roboți chirurgicali da Vinci și alți 4 roboți de neurochirurgie în patru spitale ale Grupului din țară. Peste 35 de medici acreditați efectuează anual sute de tratamente chirurgicale complexe prin abord robotic, în condiții de maximă siguranță.

***

Acest articol este susținut de MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, și își propune să fie o sursă de informare și inspirație pentru o viață sănătoasă și echilibrată.

Sănătatea reprezintă principala sursă de fericire a românilor. La MedLife, fericirea oamenilor ne bucură și ne motivează să oferim soluții medicale la cele mai înalte standarde.

Indiferent de specialitate, la MedLife găsești oricând medici buni, a căror expertiză este completată de cele mai avansate tehnologii din domeniul medical și o infrastructură modernă, asigurând o îngrijire personalizată fiecărui pacient.

Află mai multe detalii despre toate serviciile pe www.medlife.ro.

Ți-a plăcut acest articol?

Like | 2 voturi
Întrebarea zilei

Cum vă petreceţi Floriile?

Observator » Facem România Bine » După cinci zile de la operație, sănătos și "gata de treabă". Povestea unui pacient care a învins cancerul renal cu ajutorul chirurgiei robotice și al medicilor buni